Pentru a fi la curent cu tot ce e nou in lumea muzicii abonati-va la Newsletter !

Sărci pă Blog:

Am un program incarcat, ce fac cu blogul?

luni, 9 mai 2011

Interviu Guess who 9 Mai


1. Ce vedem in noaptea asta la 23:00?

Guess Who: La 23:00 o sa lansez noul meu material video. Nu vreau sa zic prea multe, mai e doar o ora pana atunci. Este conceput special pentru internet, mie mi se pare fresh… Asta nu este singura surpriza, pentru ca voi lansa si un videoclip pentru mainstream in curand.

2. Toamna trecuta ai lansat in paralel doua materiale noi: unul pentru mainstream (“Unu Altul” ) si unul pentru net (“Manifest” ). Te asteptai ca “Manifest” sa ajunga sa fie printre cele mai difuzate piese pe radio si la TV?

Nu, in niciun caz, Manifest fiind conceput exact ca si materialul pe care-l voi lansa in noaptea asta: doar pentru internet. Intentia n-a fost niciodata sa ajunga pe radio sau TV, pentru asta am lansat videoclipul la “Unu Altu”. Roata s-a intors, “Manifest” a depasit 6 milioane de views pe YouTube si este nr 1 la difuzari pe posturile radio/TV.

3. Cum se numeste noul album?

Guess Who – “Tot Mai Sus” – acesta este si numele single-ului de mainstream pe care-l voi lansa in curand… “tot mai sus” nefiind o aroganta, ci doar de aspiratie, curaj, dorinta. happy Albumul va fi lansat impreuna cu MusicExpertCompany cu care colaborez incepand cu “Locul Potrivit“, ei fiind singurii oameni care au avut total alta mentalitate decat restul. O sa apara la sfarsitul lunii mai – maxim prima saptamana din iunie, adica la doi ani dupa albumul “Probe Audio“. Va fi lansat cu GSP-ul deoarece sunt singurii care-si dau interesul in a promova artistii si au cea mai mare coerenta in campanii pentru a lansa un album.

4. Cat ai lucrat la noul album?

Mult mai putin decat ma asteptam. Am creionat niste idei acum un an, am lucrat la beaturi impreuna cu Agresiv, Grasu, iar din ianuarie s-a legat totul… Pana acum doua saptamani. Mi se pare inchegat si cu un sound ‘upgradat’ fata de primul. O sa va placa.

5. Ce teme ai abordat? Te-ai mai axat atat de mult pe social?

Albumul este mult mai optimist… se regasesc si teme sociale, si caterinca, si multe din starile mele. Am zis tot ce am vrut pe el. Spre deosebire de primul, pe acesta cant mai mult, experimentand si beaturi, si noi abordari, nefiind ingradit de niciun standard. E muzica!

6. Vei mai avea colaborari cu Spike sau Grasu XXL?

Da, e normal sa ai colaborari cu oamenii care-ti sunt aproape. Am o piesa si cu Mitza de la Agresiv, evident si cu Vlad – doar ca el canta cu pianul happy , cu Doc, cu Fely, si mai am doua colaborari total neasteptate pe care o sa va las sa le descoperiti.

7. Vei avea in continuare single-uri/videoclipuri pentru net / publicul mai larg (mainstream)? De ce?

Am aceeasi strategie si acum. Asta seara va fi prima lansare, urmeaza single-ul de mainstream. Poate e o nebunie de-a mea, imi place sa ma implic mai mult si sa-mi pun mintea la contributie. Nu exista munca fara sa ai o consolare, hehe! laughing

8. Cum se numeste single-ul de radio si unde/cand va avea premiera?

“Tot mai sus” – miercuri la 19:00 voi fi invitat la Pro FM in cadrul emisiunii lui CRBL pentru a-i face premiera. E una din colaborarile alea total neasteptate despre care vorbeam mai devreme happy fiind o dovada clara ca nu sunt ingradit de nimic muzical si nici nu am idei preconcepute atata timp cat suna bine.

9. Cum s-a nascut colaborarea cu Dilema Veche? Va exista o continuare sau ramane la stadiul de spot de 30 secunde?

Propunerea a venit din partea lor, va ramane la stadiul de spot publicitar. Ma bucur sa vad reactii pozitive! Mi se pare o asociere de calitate.

10. In ce consta colaborarea cu Puma?

Am inceput un contract de imagine cu Puma in urma cu aproape un an si l-am dezvoltat pe parcurs, ajungand sa producem impreuna si pe partea de imbracaminte, pentru o editie limitata a tricoului “Who” si modelul de incaltaminte sport. Le gasiti pe WHOstore.ro,

11. De ce e nevoie de bani in activitatea unui artist?

Nu credeam cand eram mic ca o sa ajung sa-mi castig existenta din muzica. Ma bucur ca am ajuns aici, dar sa nu aiba cineva impresia ca sunt plin de bani – fac mari eforturi sa-mi platesc videoclipurile si sa fac albume. E ipocrit cel care spune ca n-ar fi fericit sa fie platit pentru a face ce-i place sa faca. Banii vin in marea lor parte din concerte, pentru care ne deplasam, muncim si pierd multe nopti nedormite. Ce castig investesc inapoi.

12. De ce accepti sa apari atat de rar la televizor in emisiuni/interviuri?

Nu sunt genul de om care sa fie toata ziua la televizor, prin tot felul de emisiuni care nu ma reprezinta. Prefer sa tin legatura cu fanii online, pe Facebook (facebook.com/GuessWhoRomania).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrie ceva aici!