Pentru a fi la curent cu tot ce e nou in lumea muzicii abonati-va la Newsletter !

Sărci pă Blog:

Am un program incarcat, ce fac cu blogul?

vineri, 20 ianuarie 2012

Limbaj licentios. Deliric e de vina


Am citit pe un site un articol foarte interesant, si il pun aici intocmai cum l-am citit si eu. Del rullz!

Deliric1: Am stat la un ceai cu o domnisoara de la un "ziar" online independent. Am vorbit despre proteste. I-am explicat cum ca "Muie PDL, muie USL si toti ca ei" si ca nu prea avem solutii...
E de porc politica


Deliric 1 canta despre cei adaptati si foarte infipti in sistem. Pentru cei neintelesi, neluati in seama de sondaje, pentru virgula din statistici, pentru tot ce inseamna subteran si subsol, de bloc si de cartier. Iar in ultimele zile, multi dintre cei care se regasesc in versurile sale isi scandeaza furia in Piata Universitatii.
  • Deliric 1 scrie muzica autentica a revoltatilor. Muzica aceea care nu e pentru „cei puri”, „pentru generalul Gabriel Oprea”, cum remarca Catalin Tolontan referindu-se la capacitatea hip-hop-ului de a vorbi limba furiosilor mult inainte ca nemultumirile lor sa erupa in strada. True! Deliric 1 ne-a avertizat intr-o melodie ca revolutia nu va fi televizata, apoi a pus un glont de argint pe teava „pentru diavolii astia”. Si s-a indignat la cat fura „dom’ ministru”, caruia i-a atras atentia ca au un scop comun, dar al lui nu este sa hraneasca „porcii in costum”. Zilele astea, parte din fanii lui s-au adunat de la periferii in cea mai centrala zona a Capitalei: kilometrul 0 din Piata Universitatii. Unde au fost „fucking angry” si asta s-a vazut, vorba expertilor, in miscarea atletica a bratelor care aruncau pietre. Totul s-a petrecut sub privirea blanda a porcului roz, imaginea brandului Deliric 1, dar si metafora a nesimtirii pe care o hasuram cand desenam harta viitoarei Romanii. Aia care nu apare in statistici, tara din subteran si din subsol, Romania de bloc si de cartier careia guvernantii i-au bagat pe gat legi si datorii.
Porcul a ajuns la BBC. Cum care porc? Porcul lui Deliric, imaginea brandului cantaretului de hip-hop. Sigur l-ati vazut in ultimele zile in imaginile care au venit din Piata Universitatii. Daca nu, iata o poza.

89
Imagini de la proteste


Cand l-am sunat prima data pe Deliric, era miercuri dupa-amiaza. Mi-a raspuns la primul apel, si-a adus aminte de mine (il mai abordasem prin vara sa vorbim, nu radeti, despre saorma) si am stabilit sa il caut joi, pe la 13.00. Tocmai pentru a contrazice prejudecata ca ziaristii intarzie, l-am sunat, a doua zi, cu cateva minute inainte de ora stabilita. Nimic. I-am scris un sms „Hai nu iesi la o saorma, pardon la un interviu”. In jur de 14.30 m-a sunat. De-abia se trezise. Asta-i obiceiul lui, sa doarma pana tarziu. La inceput de an s-a trezit si pe la 15.00, dupa cum si-a anuntat cei 37.000 de fani de pe Facebook.

Pe seara, ne-am intalnit la Thomas Antiques, pe strada Covaci, in zona Lipscani, un magazin de antichitati cu cafenea. „Nu-mi place centrul vechi, e ca un fel de Costinesti”, mi-a spus la telefon. Nici nu ma asteptam sa ii placa, e prea mainstream. Si-a luat un ceai negru, piramida de matase, denumire ce a starnit ceva caterinca, mai ales ca piramida asta nu se lasa stoarsa.

Asezat in fata mea, intr-un decor care aduce a sufrageria unui pasionat de vechituri, imbracat sport – dupa interviu a mers la protest –, iata un tanar cu ochi albastri. „Cati ani ai?”, il intreb pana sa pornesc reportofonul. „30, nu se vede dupa chelie?”, glumeste, desi chelia e greu de observat cand esti tuns zero.

Il cheama Razvan Eremia si e mai serios decat v-ati putea imagina. Sigur, are multa caterinca in el, cum ii place sa spuna. E cel mai adesea bine dispus si rade mult, imagine care de multe ori a contrazis proiectia publicului despre el.

84
Deliric1
Deliric canta de mic. Are muzica in sange de cand batea maidanele cartierului Colentina cu prietenii, asa cum fac baietii razvratiti in cautare de sens atunci cand sunt aproape adolescenti. Noroc ca s-a intalnit cu muzica. Si pe urma cu cartile. „Uram lectura obligatorie in scoala. Dar, cand am inceput sa fac versuri, mi-am dat seama ce lejeritate iti da lectura. Si am inceput sa citesc din placere. Ceea ce sunt eu astazi mi se trage de la faptul ca am facut muzica. La fel, poti sa faci sport de mic, cu prietenii, esti mai bun, mai sanatos. Cand nu faci nimic productiv te intreci in betii si droguri, in mers in cluburi, te epuizezi de foarte tanar”. Iata niste vorbe pe care poate nu ne asteptam sa le auzim de la un „bad boy”.

Adevarul este – va spun un mic secret si nici macar n-am ajuns la jumatatea articolului – ca Deliric 1 este un „good boy”. Si o sa va spun si de ce: pe langa faptul ca e citit si spiritual, e tolerant, se fereste de generalizari si de etichetari, vrea sa faca lumea mai buna si, poate cel mai important, e vegetarian. Deci creatorul porcului care-a ajuns pe BBC direct din Piata Universitatii nu mananca, de fapt, porc. Abia acum intrebarea cea mai grea rasare: si daca majoritatea celor care au aruncat cu pietre duminica seara, daca majoritatea „huliganilor”, a „vandalilor” este la fel – citita, spirituala, toleranta, dar al naibii de furioasa?

Toti suntem porci

Deliric a fost in mai multe seri in strada. Seara de duminica, 15 ianuarie, pe care cronicarii protestului o vor descrie, poate, cu epitete ca sangeroasa si violenta, l-a prins fix in zona Unirii. Epicentrul „macelului”. Acolo a incasat-o Carbon, un alt artist hip hop, prieten si colaborator de-ai lui Deliric. A fost asa: „Carbon este filmat cum si-a luat bataie in fata la Lupoaica (statuia Lupoaicei din zona Sf. Gheorghe – n.r.), trecea senin, de unul singur, printre 10 jandarmi, care au inceput sa il impinga, dupa care sa ii dea bastoane si sa il puna la pamant.  Tu sa fii acolo, langa, si sa vezi ca aia dau intr-un prieten, iti vine si tie sa le spargi capul si pe urma ei isi iau doua pietre si dau si ei. Si-uite asa. Dar meseria lor este sa ne apere. Nu ii acuz nici pe jandarmi, sunt oameni si oameni. La fel cum nu poti sa ii pui pe toti protestatarii in aceeasi oala.”



Dela0.ro.De ce ai iesit in strada? De ce esti nemultumit?
Deliric 1: Eu sunt nemultumit de cum merge treaba de multi ani in Romania. Fiindca se fura foarte mult. Chiar se fura si o stiu toti, sunt multe chestii cunoscute. De la cap se-mpute pestele. Normal ca daca de sus, de la conducere, avem oameni corupti, pe urma se propaga frumos asa, pe toate nivelele.

Chiar aveti o melodie despre asta. „Genti de bani”
De la „Genti de bani” ni s-a cam taiat de vorbitul pe subiectul asta. Mi s-a parut ca e folosita piesa ca o unealta, de catre opozitie. Nemultumirea noastra este vizavi de intreaga clasa politica.

Politicienii sunt porci?
Porci? Nu! Porci suntem toti. Aruncam cu pietre in altii, dar suntem vai de capul de nostru si cred ca ar trebui sa ne uitam mai des la cine suntem noi. 

De ce metafora porcului?
In general porcul e luat ca simbol pentru nesimtire. E considerat un animal murdar. Dar e chiar un animal foarte inteligent. Eu cred ca noi avem capacitatea de a fi mai buni, dar ne balacim intr-o mizerie. Si trebuie sa scapam de asta. Incerc sa ma fac mai bun pe mine, de multe ori le vorbesc fanilor din experienta proprie si oamenii se identifica. Asta atunci cand nu fac caterinca. (rade)




  • Fata de porc roz e brandul lui Deliric si metafora razvratitului care se opune nesimtirii
  • Sintagma „Deliric e de vina” este de fapt sloganul sub care a fost promovat albumul „Inspectia Tehnica Periodica”, lansat in mai 2011
  • Mihai Bumbes, una din vocile cele mai active ale protestului de la Universitate, e fan Deliric 1 si CTC
In timp ce-mi spune cum sta treaba cu porcii pe care i-am tot vazut prin oras in cele cateva zile de protest, observa un scrin cu basorelief pe care vede un mistret. „Ala-i porc acolo?”, ma intreaba miscandu-se in scaun. Ma intorc si ii confirm. Pe urma ii spun si cat costa scrinul respectiv – 4.900 de lei. „Ai colectie de porci acasa?”, intreb. „Nu”, raspunde, „stiu toate pozele cu porci de pe internet, cum apare cate un porc sunt tag-uit. Chiar am un folder unde le salvez. Am data – 5 mai 2011. Astept sa se faca un an si aleg cel mai bun porc”.

Basescu, un „alfa male”

Revenim la discutia despre proteste. Am gasit pe pagina lui de Facebook un mesaj postat sambata in care spunea ca e haos in Piata Universitatii si isi intreba fanii daca „se baga”. A primit peste 800 de like-uri si aproape 240 de comentarii. S-a bagat. Si el si prietenii lui. Au venit si a doua zi. „Duminica erau cam cat la un concert romanesc bine organizat asa. Eu cu asta am o problema, ca nu ii vad pe romani sa fie activi. Sunt toti nemultumiti, difera nemultumirile. Tot protestul a fost asa un fel de mix, un fel de saorma cu de toate. Fiecare avea un scop acolo. Insa, noua romanilor ni se pare ciudat sa mergi sa protestezi. Mie mi se pare normal. In democratie, protestezi.”

Dela0.ro: Cum interpretezi lipsa de reactia a autoritatilor – presedinte, guvern, primar – in primele trei zile de protest?
Deliric 1: Prin lipsa lor de reactie au vrut sa ne transmita ca nu ne iau in serios. In momentul in care ai o reactie oficiala, le legitimezi ca fiind proteste. Dupa ce a iesit scandalul duminica, era mai mult decat necesar sa iasa cineva sa zica ceva. Sincer, cred ca n-au stiut cum sa reactioneze. Mi se pare ca au de pierdut foarte mult daca nu fac asta. Dar ce-ar fi putut sa zica sa iasa bine? Si atunci s-au prefacut ca nu s-a intamplat nimic.

Daca ai fi fost in locul lui Traian Basescu ce ai fi facut?
As fi venit in piata sa aflu de ce protesteaza oamenii. Sa ii intreb ce ii doare. Basescu in general comunica bine cu poporul. Trebuia sa continue in acelasi stil. Eu nu sunt de acord cu „Jos Basescu”, pe urma vine altul si avem aceleasi cereri.  Basescu e implicat prea mult, el n-ar trebui sa se implice asa de mult, ar trebui sa fie mai diplomat.  Ma gandeam la modelul lui asa, ca e „alfa male” si foarte pe tupeu, si foarte curajos si cred ca de-asta a si prins foarte mult la romani. Cred ca are exact ce le lipseste romanilor – coaie. Cred ca de-asta a prins. Dar acum cred ca sunt toate la el si prea putine la noi.

L-a votat pe Traian Basescu la ambele alegeri. De fapt, nu, la ultimul scrutin prezidential l-a votat pe ecologistul Remus Cernea – „era baiat de la mine din Colentina, roacker asa, parea baiat bun” – dar in turul doi, pe Basescu. 

Sus....ce?

Si totusi, Deliric, de ce protesteaza oamenii astia in Piata Universitatii, chiar daca miscarea lor nu prea e congruenta, cum ai observat si tu? „S-a deteriorat nivelul de trai, imediat dupa sarbatorile de iarna, ai nevoie de bani, nu ii ai, esti cam trist. Depresiile asa vin. Atunci iti dai seama cat de neputincios esti. Intretinerea pe decembrie vine in ianuarie, dubla, si te iau spumele. Nemultumirea este sincera pentru foarte multi”.

Si de la TV cum se vede protestul? Trunchiat. Bine, asta e un termen la care recurge jurnalistul. Deliric spune doar ca s-a pus prea mult accent pe distrugerile cauzate de huligani si efectul lor asupra imaginii Romaniei. „Mi se pare ca s-a exagerat foarte mult. S-a aruncat cu pietre si s-au spart trei geamuri. Le platesc eu, daca e nevoie.”

88
Deliric1


Apropo de huligani, il pun la curent cu unul dintre cele mai recente sloganuri de la protest, „avem gabori civili printre noi”, care se canta in ritm de stadion. Rade. Nu prea i-au placut sloganurile de protest, mai ales astea cu „Jos...”. Il rog sa vina el cu unul.  „Nu stiu, mi-ar placea mult sa pot sa zic unul cu SUS cineva, dar nu stiu. Nu-ti zic, nu stiu ce sa zic. Tot protestul e un pic confuz asa.”

Depasim si acest moment si, exact cand sa punem punct discutiei, imi aduc aminte de ciumpalaci. Si de viermi. Si de autorul acestor frumoase cuvinte, deputat in Parlamentul Romaniei, platit de noi, din banii nostri.

„Ciumpalaci si viermi? Imi sare in ochi faptul ca s-a uitat cam mult la Mircea Badea, care a adus termenul in mainstream.  Sunt o gramada de oameni lipsiti de bun-simt. Ar trebui ca functia sa iti dea bun-simt, in primul rand, mai ales ca vorbesti cu poporul care te-a ales si pe care il reprezinti. <>. De-asta sustin protestele, mi-as dori ca oamenii din politica sa respecte poporul si mi se pare ca nu o fac. Nu-ti vine sa iesi in strada si sa il prinzi pe ala si sa il bati? Ce-ai zis ma? Stai sa-ti dau eu, ciumpalac!”
87
E de porc politica.